Hai să navigăm împreună prin labirintul contractelor eficiente și bine puse la punct. În această lume mereu în mișcare, să înțelegi și să aplici corect contractele nu doar că îți protejează afacerea, ci o și propulsează spre noi înălțimi.
Hai să facem din contracte un aliat de nădejde, și nu o bătaie de cap!
În cadrul acestui eveniment:
vei afla ce trebuie să știi, înainte de a semna un contract, pentru ca acesta să te protejeze și să nu fie anulat cu ușurință
ai ocazia să-ți răspunzi la orice nelămurire legate de contracte și alte aspecte legale ale unui business
beneficiezi de înscrierea la tombolă, care îți poate aduce o ședință gratuită de consultanță juridică
Cowork Timișoara, The Garden
Avocat | Fondatorul cabinetului de avocatură TGZ Legal | Membru al Uniunii Naționale a Barourilor din România, Baroul Timiș, specializat în dreptul afacerilor, dreptul comercial, fuziuni și achiziții (M&A) dar și în dreptul civil.
Cu o vastă experiență în domeniul juridic, Alin a asistat în mod constant, din punct de vedere legal, atât clienți străini cât și clienți români, fie corporații mari, startup-uri IMM-uri, fie persoane fizice, în încheierea multiplelor tranzacții comerciale și civile. Având în vedere că este și vorbitor de limba germană și engleză la nivel profesionist, sprijină inclusiv antreprenorii străini în diversele raporturi legale comerciale complexe.
Obiectivul lui principal este acela de a fortifica și proteja business-urile împotriva pierderilor financiare, pierderi ce pot fi cauzate de contracte greșit întocmite, de greșita interpretare a clauzelor lor sau de o bază legală vulnerabilă a afacerii.
Mulțumim partenerilor noștri pentru susținere!
Partener locație: Cowork Timisoara
Partener de networking: Domeniile Davidescu și Il Classico Timișoara
Partener foto: Mirage Studio
Comunitatea NO.MAD Talks a fost fondată în București, în 2018, de Iunieta Sandu, și numără astăzi 10.000 de membri, care sunt activi în grupul nostru de Facebook Freelanceri NO.MAD Talks și pe site-ul www.nomadtalks.ro.