De ce să lucrez dintr-un spațiu de coworking


on September 25, 2020

De ce să lucrez dintr-un spațiu de coworking

Andrei Cosmin Munteanu

Andrei Cosmin Munteanu

Mar 4, 2019 · 5 min read

Cu alte cuvinte de ce nu de acasă, de ce nu dintr-o cafenea?

În articolul precedent discutam despre conceptul coworking și ce este un spațiu de coworking. Dacă nu l-ai parcurs poți să o faci aici.

Începând cu 2018, în România, există și un cadru legislativ care detaliază conceptul de telemuncă.

Legea nr. 81/2018 — Telemuncă este o formă de organizare a muncii prin care angajatul poate să-și îndeplinească calitatea de salariat (să-și efectueze atribuțiile mentionate în fișa postului) și dintr-un alt loc decât locul de muncă organizat de angajator. Mai exact, angajații vor putea să lucreze și de acasă, utilizând tehnologia informației și a comunicațiilor. Cei de la SmartBill au un articol detaliat pe acest subiect pe care îl puteti citi aici.

  1. Lucrul de acasă

Image for post

Poză:

Avantajele de a lucra de acasă:

+ flexibilitate mare care îți permite să începi să lucrezi când vrei

+ elimină timpii de deplasare până la lucru

+ e GRATIS! Sau, mai bine spus, e inclus în costurile pe care le ai deja

+ fiecare zi este “casual Friday”, fiindcă poți oricând să lucrezi în șosete și pijamale

Dezavantaje:

- ești izolat, ceea ce poate suna ca un avantaj, dar după un timp sunt șanse să devină un aspect negativ datorită faptului că nu mai ești expus la interacțiuna cu ceilalți

- pot fi foarte multe distrageri, de la clasicul “ma apuc după încă un episod”, la “oricum termin tot ce am de făcut în 10 minute”

 

Image for post

Poză:

- acasă ar trebui să fie locul în care ne odihnim, petrecem timp cu familia, locul în care suntem deconectați de activitățile de la job

- nu e mediul în care te poți întâlni cu un client sau un partener

2. Cafenele

O alternativă foarte des întâlnită la lucratul de acasă, pentru cei care au nevoie doar de un laptop și o conexiune la internet, sunt cafenele. Acestea s-au dovedit a fi tot timpul “la îndemână” și la tot pasul.

Image for post

Poză: https://knops.co/5-tips-working-coffee-shop/

Ele îți oferă cea mai bună cafea, iar în cazul în care ești mare cafengiu, sunt sigur că acesta va fi un criteriu de bază în alegerea localului. Sunt un loc de unde poți lucra, cu o conexiune la internet și cu acces în timpul orelor de lucru. De multe ori cele de mai sus pot fi suficiente ca argumente pentru a-ți desfășura activitatea zi de zi într-un asemenea spațiu. Există chiar și un articol al celor de la INC.com cum că sunetele dintr-o cafenea contribuie la creșterea creativității.

Totuși, lucrul din cafenele vine și cu unele minusuri. Ce se întâmplă dacă ai nevoie de un moment de liniște? sau atunci când conexiunea la internet nu are viteza de care ai nevoie? Ei sunt până la urmă o cafenea, nu un birou. Dacă ai nevoie de un loc unde să îți încarci laptopul sau telefonul? Sau dacă doar vrei sa mergi la baie? îți lași lucrurile pe masă sau..le împachetezi în ghiozdan, fugi repede, în speranța că, atunci când te întorci, masa va mai fi liberă?

Cei de la lifehacker au un articol interesant despre lucratul din cafenele, aici.

3. Spațiile de coworking

Sunt un trend în continuă creștere, în prezent având acces la mai mult de 20.000 de astfel spații. Fie că urmează să lucrezi remote de pe plajă dintr-o țară tropicală, sau la un proiect într-un oraș din Romania, spațiile de coworking pot fi soluția.

De obicei lucrul dintr-un asemenea spațiu presupune un abonament (pe zi / flexibil / lună) care iți oferă acces la facilitățile spațiului, cum ar fi săli de ședință, spații de recreere, acces la comunități locale, naționale sau globale.

Cei de la Coworker au o astfel de bază de date cu spațiile de coworking la nivel global care cuprind date de contact, poze, abonamente, facilități și posibilitatea de a intra în legătură cu cei care administrează spațiile.

Avantaje:

+ birou flexibil sau un birou dedicat unde îți poți lăsa lucrurile, ceea ce îți asigură un birou de unde poți lucra mereu

+ multe din spațiile de coworking au acces 24/7 (vii cand vrei - pleci cand vrei)

+ e un birou cu servicii incluse, astfel nu e nevoie sa îți bați capul cu abonamente de curent, internet, curățătorie, cafea, etc.

+ comunitatea care se crează în jurul spațiilor de coworking este una care încurajează dezvoltarea și îți oferă suport de-a lungul drumului tău de freelancer, antreprenor sau angajat

Dezavantaje:

- în momentul în care ajungi să faci parte dintr-o echipă mare, cel mai probabil îți vei dori propriul birou în care să creezi cultura ta

- unele spații de coworking sunt nișate, deci poate nu ți se potrivesc (aici poți să cauți un spațiu general sau unul destinat domeniului în care îți desfășori activitatea)

Rolul spațiilor de coworking este să ofere un sprijin comunității și o soluție freelancerilor sau antreprenorilor la început de drum. Este o alternativă ideală pentru echipe mici și medii care au nevoie de un spațiu din care să-și desfășoare activitatea.

Foarte mulți sunt de părere că spațiile de coworking au posibilitatea de a schimba lumea, de a încuraja și a ajuta comunitățile să se dezvolte, astfel având o contribuție activă în ecosistemul local. Cei la Hubba (Tailanda) au abordat acest subiect la TedX Chiang Mai. Puteți vizualiza discursul întreg aici.

Un infographic foarte util realizat de Collab compară lucratul din birouri tradiționale, cafenele, de acasă și din spații de coworking și sumarizează foarte bine avantajele si dezavantajele fiecăruia:

Spațiile de coworking sunt deseori primitoare. Oricine poate să vină în vizită, să vadă spațiul, să discute la o cafea despre facilitățile și serviciile oferite. La Cowork Timișoara ești oricând bine venit. Programează o întâlnire, fie pe mail la hello@coworktimisoara.com / 0758 028 210 - Andrei, sau direct pe pagina de facebook fb.com/CoworkTimisoara

on September 25, 2020